Produsul intern brut în trimestrul I 2017

Produsul intern brut în trimestrul I 2017*

Biroul Național de Statistică informează că în trimestrul I 2017, produsul intern brut  (PIB) a însumat, pe serie brută, 29 670 mil. lei prețuri curente de piață, în creștere - în termeni reali – cu 3,1% față de trimestrul I 2016. Pe seria ajustată sezonier, față de același trimestru din 2016, PIB s-a majorat cu 2,8%, iar față de trimestrul IV 2016 s-a diminuat cu 0,7%.

Evoluția produsului intern brut trimestrial

Trim.I

Trim.II

Trim.III

Trim. IV

Anul

- în % față de perioada respectivă din anul precedent

Serie brută

2015

104,8

102,5

96,4

96,8

99,6

2016

100,8

 101,9

106,5

106,7

104,3

2017

103,1

-

-

-

-

Serie ajustată sezonier

2015

104,2

102,4

95,6

97,0

-

2016

100,9

101,8

107,1

106,5

-

2017

102,8

-

-

-

-

- în % fața de trimestrul precedent

Serie ajustată sezonier

2015

98,9

100,1

97,3

100,8

-

2016

102,8

101,0

102,4

100,2

-

2017

99,3

-

-

-

-

Contribuția categoriilor de resurse și de utilizări la modificarea PIB (Anexa nr.1).

Categorii de resurse.

Contribuții pozitive la creșterea PIB, în trimestrul I 2017 față de trimestrul I 2016 au înregistrat următoarele activități economice:

  • Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică (+2,0%), cu o pondere de 20,1% la formarea PIB și o creștere a valorii adăugate brute (VAB) cu 10,5%;
  • Informații și comunicații (+0,3%), cu o pondere de 7,5% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 3,8%;
  • Industria extractivă; industria prelucrătoare; producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,2%), cu o pondere de 15,8% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 1,2%;
  • Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,2%), cu o pondere de 3,5% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 4,4%;
  • Agricultură, silvicultură şi pescuit (+0,1%), cu o pondere de 3,3% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 1,8%;
  • Construcții (+0,1%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 2,7%;
  • Artă, activități de recreere și de agrement; alte activităţi de servicii; activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu (+0,1%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 2,6%.

O contribuție negativă la creșterea PIB au avut-o administraţia publică şi apărare; asigurările sociale obligatorii; învăţământul; sănătatea şi asistenţă socială (-0,2%), cu o pondere de 16,4% la formarea PIB și o diminuare a VAB cu 1,2%.

În perioada de referință contribuția VAB total pe economie și a impozitelor pe produs la creșterea PIB a constituit 3,1% și 1,2% respectiv, cu un aport la formarea PIB de 83,2% și 18,0% corespunzător. VAB total pe economie și impozitele pe produs au depășit nivelul perioadei respective a anului precedent cu 3,7% și 6,9%, respectiv.

Categorii de utilizări.

Din punct de vedere al utilizării PIB creșterea s-a datorat, în principal:

  • Consumului final al gospodăriilor populației (+3,7%), cu o pondere de 86,8% la formarea PIB și o majorare a volumului cu 4,2%;
  • Formării brute de capital fix (+0,7%), cu o pondere de 22,4% la formarea PIB și o creștere a volumului cu 3,3%.

O contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-3,1%), consecință a contribuției mult mai accentuate la formarea PIB a importurilor de bunuri și servicii (84,6%) față de cea a exporturilor de bunuri și servicii (50,3%).

Revizuiri

Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB trimestrial pentru anii 2015 - 2016 în vederea reconcilierii cu datele anuale (2015 - varianta definitivă, 2016 - varianta semidefinitivă) și a includerii calculelor PIB pentru trimestrul I 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de varianta publicată la 28 decembrie 2016. Astfel:

  • rezultatele trimestrului I 2016 față de trimestrul I 2015 s-au modificat de la 100,7% la 100,9%;
  • rezultatele trimestrului II 2016 comparativ cu trimestrul II 2015 - de la 101,6% la 101,8%;
  • rezultatele trimestrului III 2016 comparativ cu trimestrul III 2015 nu s-au modificat (107,1%);
  • rezultatele trimestrului IV 2016 comparativ cu trimestrul IV 2015 - de la 106,8% la 106,5%;
  • rezultatele trimestrului I 2016 față de trimestrul IV 2015 s-au modificat de la 102,2% la 102,8;
  • rezultatele trimestrului II 2016 față de trimestrul I 2016 - de la 101,1% la 101,0%;
  • rezultatele trimestrului III 2016 față de trimestrul II 2016 - de la 102,7% la 102,4%;
  • rezultatele trimestrului IV 2016 față de trimestrul III 2016 - de la 100,6% la 100,2%.

 Figura 1. Dinamica Produsului Intern Brut trimestrial 2010-2017
(2010 = 100)

Anexe:

Notă:

* Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.

Persoana de contact:
Valentina Gîdilica
şef al direcţiei conturi naţionale şi sinteze macroeconomice
Tel. 0 22 40 30 90


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER