Datele privind sărăcia și inegalitatea - disponibile acum și în Banca de date statistice

Datele privind sărăcia și inegalitatea - disponibile acum și în Banca de date statistice

Banca de date statistice „StatBank” a Biroului Național de Statistică (BNS) a fost actualizată cu un nou compartiment - Sărăcia și inegalitatea, prin intermediul căruia pot fi obținute date statistice rapid, în format reutilizabil (de ex. în format .xlsx, .csv ș.a.), în formă tabelară și grafică pentru a satisface necesitățile tuturor utilizatorilor de date.
  
Sărăcia și inegalitatea este un compartiment din domeniul statistic Nivelul de trai al populației din banca de date și prezintă date statistice dezagregate privind indicatorii sărăciei și inegalității în Republica Moldova, pentru anii 2014-2020, precum:

  • indicatorii sărăciei absolute pe medii;
  • indicatorii sărăciei extreme pe medii;
  • rata sărăciei absolute pe regiuni statistice;
  • rata sărăciei extreme pe regiuni statistice;
  • rata sărăciei absolute după mărimea gospodăriei;
  • rata sărăciei absolute după tipul gospodăriei;
  • rata sărăciei absolute după numărul de copii în gospodărie;
  • rata sărăciei absolute după grupe de vârsta a capului gospodăriei;
  • rata sărăciei absolute după sexul capului gospodăriei;
  • rata sărăciei absolute după nivelul de educație al capului gospodăriei;
  • rata sărăciei absolute după sursa principală de venit al capului gospodăriei;
  • indicatorii inegalității pe medii.

Sursa principală de informație pentru calcularea acestor indicatori este Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, al cărei obiectiv principal este determinarea multiaspectuală a nivelului de trai al populației, inclusiv al diferitor grupuri social-economice, prin prisma veniturilor, cheltuielilor, consumului, condițiilor de trai și a altor indicatori ce caracterizează bunăstarea populației. 
 
Seturile de date incluse în Banca de date reprezintă o resursă esențială de date statistice pentru actorii implicați în luarea deciziilor și elaborarea politicilor, dar și pentru cercetători, sectorul asociativ și publicul larg.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER